Laura Iordache

Psiholog Copii · înregistrat cu 1 lună(i) în urmă
Constanța Constanta
START

Comentarii Client

Cere oferte pentru a verifica evaluările.

Verificările de Securitate

Număr de telefon corect

Fondat În/ Data Începerii

2008
Primul pas spre starea de bine este să depășești universul personal. De îndată ce îți orientezi interesul către ceilalți, vei descoperi o lume întreagă care te așteaptă să faci parte din ea, să contribui. Scopul Psihologiei Individuale este adaptarea socială, a ajuta oamenii să trăiască bine unii cu alții, pentru a diminua efectul impedimentelor naturale. Individul se dezvoltă numai într-un context social. Indiferent de vârstă, psihoterapia te poate ajuta să găsești cele mai potrivite resurse care să îți dea curaj să mergi pe drumul tău. Dacă îți dorești această schimbare, deja ai început să te miști pe plus. Nu uita că, așa cum spune Adler, "totul poate fi și altfel"! Pentru a lua legătura cu mine și pentru stabili o programare, găsesti toate detaliile pe pagina mea. Vom stabili de comun acord detaliile ședințelor în așa fel încât să se plieze programului și cerințelor ambelor părți, pentru a asigura cadru adecvat desfășurării acestora.
Cere o ofertă >
Cere 4 oferte pentru Psiholog Copii